MINUNEA MEA, JOLLY
*
Un suflet păşeşte firav către mine
E mic, delicat
Şi doi ochi de cărbune
Mă înfruntă cu drag.
E JOLLY, MINUNEA MEA!
*
O rază de soare asta îmi pare.
Mă ceartă când plec
Furios, nărăvaş
Dacă afară cu mine nu-l iau.
*
Aşteaptă tăcut, după furia grea,
Întorcerea mea
Care-i lungă sau nu prea,
Dar acasă când vin
*
Reîncepe un chin: mă ceartă
De când uşa deschid,
Mă aleargă prin casă
Şi tumbe el face,
*
De vreau să-l împac
Îi fac chiar pe plac:
Ne jucăm amândoi
Până când iară tace.
*
Devine tăcut şi se plimbă suveran
Iar, în casă stăpân redevine iar.
De foame îți e
Şi vrei să mănânci
*
Doi ochi de cărbune
Te țintuie şi-ți cere
O mică porție
Iar de nu îi dai: e vai de tine!
*
De lângă tine nu pleacă
Până când nu primeşte
Ceea ce i se cuvine.
Te îndeamnă la joacă
*
De vrei, de nu vrei,
De îl refuzi şi-l eviți
Pleacă supărat făcându-te vinovat
Ca să-i faci iar pe plac.
UN RĂSFĂȚAT!
*
E JOLLY, MINUNEA pe care
Destinul mi l-a dăruit
Pentru încercare şi poate, pentru culoare
În zilele în care Soarele este umbrit
De nori călători mâncători de visare.
ERA MINUNEA MEA, JOLLY!
*
Poezia este scrisă în 7.10.2018 de ☆Georgeta-Mariana Dinu.
*
DE CE-AI PLECAT DIN VIAȚA MEA?
Lui JOLLY, cățeluşul meu pierdut prin grea suferință.
*
Durerea nu mă-mbracă-n straie armonios
Mă zgâlțâie-n frisoane dureros şi zgomotos
Şi orişicât aş vrea să întorc capul
Văd chipul tău micuț şi delicat, fragil, în alte suflețele.
Aud cum plângi... Aud durerea ta şi simt că suferința ta e şi a mea...
*
Mă împiedic de hohotul înăbuşit în gât
Ce şi fără zdruncinături icneşte ca să iasă,
E un amalgam de lacrimi, suferință şi durere,
O dispariție pe care inima refuză s-o accepte
Şi parcă, ar mai vrea să spere...
*
De ce a trebuit să pleci?
DE CE-AI PLECAT DIN VIAȚA MEA
Când eu vroiam ca să trăieşti oricum?
De ce m-ai părăsit pui mic şi necăjit? De ce?
Aici erai Iubit şi îngrijit! Şi poate, împreună, am fi reuşit
Şi ți-ai fi revenit!
*
JOLLY PRECUM SHAMROCK
*
Aseară am citit o povestire adevărată despre un caniche pitic, cu pedigrée cu totul deosebit, botezat Shamrock (Trefă de Irlanda) pentru că se născuse în ziua sfântului Patrick, vesel şi zburdalnic, bucuria casei. Ca JOLLY al meu. Dar, bucuria s-a preschimbat în lacrimi şi tristețe. Caniche-ul i-a părăsit. Asemeni celui care a avut un "Shamrock" sau un "JOLLY" precum cățeluşul meu, un pechinez, vor înțelege lacrimile care-mi curg şiroaie pe obraji când mă uit în jur, iar el nu e lângă mine. Când îl caut din ochi, dar nu-l zăresc. Când aud un zgomot, oricât de mic şi mă gândesc la el că este prin casă, însă nu e. Nu-i mai aud glăsciorul cristalin, e adevărat mai rar, căci el era mai liniştit de fel, nu gălăgios, dar jucăuş şi cuminte, mult prea cuminte. Evita afară câinii care lătrau ca disperații. Îi ocolea, nu de frică, ci pentru că de când l-am primit, de la țară, de la un vecin de al bunicii mele din partea tatălui meu aici se simțea ca un străin, nu se acomodase cu gălăgia. Şi aici a crescut de la două săptămâni de zile de când l-am primit. A fost şi va rămâne în inima mea cel mai frumos şi delicat cadou pe care l-am primit. Cadoul pe care îl visam de când eram copil, dar a trebuit să cresc ca să-l primesc, ca să am grijă de el. Nu suporta lesa deloc. Mă târa după el, doar, doar îl dezleg. Iubea libertatea, iubea Natura, dar nu puteam să-l las fără lesă. Nu suporta zgomotele şi fugea. La țară era locul unde era fătat, unde alerga în voia lui. Acolo era în mediul lui natural. Acolo erau frățiorii lui, un câțeluş şi o cățeluşă, cu nuanțe de blană diferite: roşcat-maroniu, crem-bej şi negruța, surioara lui. Al meu era cel roşcat. ERA JOLLY, MINUNEA MEA CU OCHIŞORII NEGRII. ERA SUFLEȚELUL MEU SCUMP ŞI IUBIT... DAR M-A PĂRĂSIT!
*
Povestirea este scrisă în 5 aprilie 2021 de ☆Georgeta-Mariana_Dinu.
*
Bucureşti, România, Europa.
All Rights Reserved!
*
Comentarii
Trimiteți un comentariu