*****
MOTTO:
,,Arta nu e niciodată finalizată, doar abandonată."
LEONARDO DA VINCI
CALUL LITERAR ITALIAN: LEONARDO ŞI LITERATURA ITALIANĂ, DE LA CAPRICII LA ABANDON
*
Lumina Renașterii, Leonardo da Vinci, a fost fără îndoială un fenomen aparte, ,,un geniu capricios", poate chiar ,,anormal" după cum îl considera Kenneth Clark, unul din biografii lui.
Leonardo și-a trăit viața în legatură cu natura în funcție de convingerile lui intelectuale considerându-se un simplu element într-un ansamblu mai larg al lucrurilor în calitate de ființă umană.
Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a extins între secolele al XIV-lea și al XVI-lea după o perioadă lungă de întuneric spiritual renăscând artele și științele, iar vechile valori și modele ale Romei și Greciei Antice fiind redescoperite. Acum apare un nou curent de gândire intitulat umanism a carui preocupare permanentă este cercetarea omului și a naturii umane. Renașterea a apărut datorită bogăției orașelor italiene acumulată în urma comerțului și a circulației monetare. Lozinca Renașterii va deveni afirmația lui Leonardo că ,,omul este modelul lumii".
Leonardo da Vinci s-a născut la 15 aprilie 1452, în orășelul Vinci din provincia italiană Toscana, pe valea inferioară a râului Arno. Această localitate se afla în stăpânirea cetății Florența care împreuna cu orașul Siena se aflau chiar în epicentrul Renașterii, iar aici domnea familia de bancheri Medici. Leonardo era fiul bogatului notar Piero Fruosino di Antonio da Vinci și al unei tărănci pe nume Caterina. Intrucât parinții lui Leonardo nu erau căsătoriți, deci neavând un nume de familie, el va fi cunoscut întreaga viață ca Leonardo da Vinci (adică din Vinci). Însă,
,,Prima persoana care si-a luat ca nume denumirea satului Vinci a fost un anume Ser Michele da Vinci, care a trait aici la mijlocul secolului al XIV-lea. Cuvantul ,,Ser" este un titlu onorific ce denota profesiunea si aceasta era stra-stra-strabunicul lui Leonardo. Astfel a inceput o succesiune de trei generatii de notari Da Vinci. Lui Michele i-a urmat in afacerea familiei fiul lui, Ser Guido, apoi fiul acestuia, Ser Piero. Toti au trait si au lucrat la Florenta si fiecare a prosperat mai mult decat predecesorul sau. Al treilea la rand, Ser Piero, a intrat in randurile burgheziei casatorindu-se cu fiica altui notar de mare succes, Lucia di Ser Piero Zosi di Bacchereto din Florenta, inainte de a ajunge la rangul de cancelar al Republicii."
Apoi lantul s-a rupt. Bunicul lui Leonardo, Antonio, cel care va consemna cu exactitate nasterea primului sau nepot in registrul notarial al tatalui sau, se opune preluarii firmei de avocatura si se stabileste pe mosia pe care o detinea in apropierea satului Vinci, acolo unde se nascuse strabunicul sau. Antonio isi dorea viata linistita a unui nobil de tara care sa-si vada de pamantul lui, nedorind sa-si sporeasca averea. Fiind prea putin ambitios, dadea cultivatorilor locali in arenda cea mai mare parte a pamantului. Asemeni tatalui lui s-a casatorit cu fiica unui notar, o alta Lucia, insa nu facea parte din burghezie intrucat socrul lui era un notar local putin cunoscut. Antonio s-a insurat la varsta de cincizeci de ani, probabil din simtul datoriei. Primul copil al celor doi este Piero, tatal lui Leonardo, care s-a nascut un an sau doi ani mai tarziu. Fiind un tanar ambitios Piero revine la indeletnicirea traditionala de notar asemanandu-se cu vestitul si inversunatul sau bunic. La douazeci si cinci de ani Ser Piero devine unul dintre cei mai cunoscuti si ambitiosi tineri din oras, un fel de playboy local care isi petrecea mai tot timpul la Florenta revenind rareori la mosia familiei din Vinci. In timpul uneia dintre aceste vizite intretine o scurta legatura cu o fiica de tarani din partea locului, pe nume Caterina, care ii va darui primul copil, un fiu nelegitim pe nume Leonardo intrucat nu se va insura cu ea. In veacul al XV-lea, in Toscana, copiii conceputi in afara casatoriei nu erau supusi restrictiilor sociale daca se nasteau din parinti nobili sau tarani. Insa, in clasa de mijloc, copiii nelegitimi erau dispretuiti si ostracizati si nu puteau spera sa exercite nici un fel de profesiune respectabila, cum ar fi medicina sau dreptul. Deci, lui Leonardo nefiindu-i ingaduit sa frecventeze universitatea ca copil nelegitim. A accepta pe cineva cu originea lui era contrar regulilor breslelor. Aceste restrictii au avut un impact major asupra simtamintelor lui fata de propria societate.
*
*
Inca din timpul vietii Leonardo da Vinci a devenit o legenda careia contemporanii sai ii atribuiau chiar puteri magice. A fost insa un muritor din carne si oase daruit cu un talent extraordinar, un om interesat de tot ce era in jurul lui si a carei sete de cunoastere era incomensurabila. Si-a subjugat mintea si vointa punandu-le sa lucreze experimentand ce altora le era teama sa indrazneasca chiar si cu gandul.
,,Un om care s-a trezit prea devreme, cand este inca intuneric si totul doarme in jur."
D. Merejkovski, ,,Romanul lui Leonardo sau invierea zeilor"
*
Pentru a ajunge la cunoastere Leonardo a negat intregul mod de a gandi al scolasticii tinand seama ca a plecat de la problemele puse artei, deci de la experienta, de la datele simturilor si nu de la carti, pentru a ajunge la gandire si la teorie.
Universitatea lui Leonardo da Vinci a fost atelierul si nu universitatea oficiala a doctrinelor aristotelice. El s-a axat pe conversatia marilor realizatori care dezbateau problemele acelei epoci framantate, calauzit de instinct, care-l ducea spre aspectele esentiale ale artei si stiintei.
Doctrina pe care s-a bazat si de care s-a lasat calauzit, alaturi de marii reformatori din istoria omenirii, a fost matematica,
,,stiinta credincioasa a marilor revolutii, stiinta care nu tradeaza, ci numai ajuta."
Leonardo era unul dintre primii matematicieni ai acelei epoci, in care incepusera a fi studiati mai atent grecii, Euclid si Arhimede, si in care se pregateau si alte spirite pentru teoria copernicana a universului planetar si pentru progresele algebrei, precum Tartaglia si Cardano.
*
*
Leonardo vedea Omul ca un model al Universului, ca pe-o masina, care in sens abstract (mai curand decat geografic), ocupa o pozitie unica in epicentrul Universului: totul era modelat dupa aceasta forma fiind si ultima plasmuire a ,,intelectului" lui Dumnezeu (un termen nebulos pentru Leonardo care il vedea pe Dumnezeu ca pe o forta abstacta a Naturii). In acest sens a lasat langa un desen ce reprezinta un craniu uman un comentariu, posibil o critica subtila la adresa celor care considerau ca cercetarile lui erau imorale si obscene:
,,Privitorule al acestei masinarii umane, nu te intrista pentru ca trebuie s-o faci cunoscuta prin moartea altora, ci bucura-te ca Dumnezeul nostru si-a dedicat intelectul alcatuirii perfecte a acestui instrument".
Totusi in gandirea lui Leonardo exista un conflict straniu: pe de o parte, el vede trupul omenesc ca pe o masinarie perfecta, a carei forma fizica omeneasca era de o importanta vitala pentru el, ca pe apogeul creatiei lui Dumnezeu, iar pe de alta parte, are putina consideratie pentru omenire in ansamblul ei numind oamenii ,,umplatori de latrine" sau dupa cum scrie intr-un loc despre reproducere declarand sarcastic:
,,Le infatisez oamenilor originea primei - sau poate si a celei de-a doua - ratiuni de a fi".
Geniul lui Leonardo aproape ca nu cunoaste limite fiind un capitol fundamental in istoria artei universale, in istoria stiintei, a tehnicii si a filozofiei. Leonardo da Vinci a fost pictor, desenator, sculptor, arhitect si inginer italian de geniu care a trait in Italia, in perioada Renasterii, la cumpana dintre secolele al XV-lea si al XVI-lea, fiind unul dintre marii creatori ai artei universale. Cercetarile lui au deschis orizonturi noi in diferite ramuri ale stiintei cum ar fi botanica, anatomia, medicina, ingineria, navigatia devenind modelul omului universal, educat, pasionat de arte si stiinte, dornic de a penetra orizontul cunoasterii prin curiozitate, vointa si inteligenta. Totusi exista si un aspect mai putin cunoscut si apreciat invaluit in negurile trecutului, contributia scriitorului Leonardo:
,,Celor mai multi, Leonardo da Vinci le este inca necunoscut ca scriitor - observa E. Solmi (in ,,Leonardo da Vinci. Frammeti letterari e filosofici", Barbera, Firenze, 1920, p.XXXIX). Dupa mai bine de o jumatate de secol, situatia aproape ca nu s-a schimbat."
In ,,Antologia leonardesca", Francesco Flora, una din vocile cele mai autorizate ale istoriei si criticii literare italiene afirma ca:
,,proza moderna a literaturii italiene, eliberata de ceea ce s-ar putea numi liturghia verbala a evului mediu, se instituie, inainte de operele lui Machiavelli si ale lui Guicciardini, prin scrierile lui Leonardo da Vinci".
Opera literara a lui Leonardo cuprinde doar fragmente. In 1967 au fost descoperite la Biblioteca Nationala din Madrid mai mult de sase sute de pagini manuscrise, doar fragmente. Leonardo a scris mii de pagini, dar nici un ,,tratat de pictura", nici o ,,opera stiintifica", nici o ,,culegere" (de maxime, de fabule, de legende, de anecdote etc.), nici un ,,volum" ordonat si redactat complet. Leonardo nu a lasat posteritatii intreaga masura a infinitelor sale posibilitati cu care natura l-a inzestrat ca pe nici un alt om: in pictura, in sculptura, in arhitectura - multe opere concepute si chiar incepute, dar neterminate, nerealizate sau distruse; iar in domeniul stiintelor si tehnicii - imense idei, intuitii, solutii uimitoare care au ramas ascunse in manuscrise asteptand o intamplare sau o anume persoana de a le descoperi, de a le relua, realiza, aplica practic.
Insemnarile lui Leonardo sunt foarte rar datate datorita temerii lui exagerate de plagiat si adesea folosea ,,scrierea in oglinda" utilizand chiar coduri elaborate de el. Pe tot parcursul vietii scrisul lui a ramas identic ceea ce le-a ingreunat cercetatorilor descifrarea datei manuscriselor si insemnarilor.
Intre ,,scrierile literare" nu sunt incluse sutele de pagini despre arta, nici sutele de cugetari, sentente, maxime care apartin domeniului fiozofiei. Scrierile vinciane esentiamente literare, excluzand scrisorile si cele polemice, sunt anecdotele (sau snoavele), alegoriile, legendele (sau povestirile) si, in primul rand, fabulele.
Anecdotele, acele ,,facezie", adica glume, snoave, vorbe de duh, ne dezvaluie un Leonardo care isi noteaza glumele auzite, probabil in Toscana natala, unele fiind in maniera lui Boccaccio, mai ,,decoltate", altele incisiv de ironice intrucat se stie ca toscanii poseda o limba de vipera (,,lingua biforcuta"!), pentru ca sa le spuna ocazional in cercul de prieteni sau in mediul de la curte unde chiar si solemnii umanisti le savurau intrecandu-se sa le povesteasca ei insisi. Acest lucru se intampla nu numai la curtea usuraticului duce al Milanului, ci chiar la curtea papei Leon al X-lea, unde cardinalul Bibiena, venerabilul (doar prin titlu si prin functia inalta ecleziastica) isi prezenta licentioasa comedie ,,Calandria". In aceste anecdote leonardiene gasim apropierea de oralitatea vorbirii populare.
Alegoriile denumite ,,viziuni' sau ,,profetii" sunt fragmente din editiile italiene care, nu sunt altceva, decat notatii in care valorile literare se bazeaza pe atenta observatie a realitatii si care abordeaza simplitatea lexicului si a descrierii (fara o comparatie, fara o metafora) corelate cu studierea adecvata a raporturilor dintre culori, a iluziei fenomenelor de iradiatie, a elementelor, a fortelor naturii, a dezlantuirilor catastrofice a stihiilor care l-au obsedat pe pictorul Leonardo. In acelasi timp mai poate fi prospetimea poeziei si puritatii unei dimineti, sau a linistii si melancoliei unui apus de soare, cu acea muzicalitate a penumbrelor, a clarobscurului, a acelui ,,sfumato" care l-a fascinat atat de mult pe Leonardo. Notatiile si descrierile, asemanatoare in multe privinte ,,viziunilor", sunt numite si ,,profetii" intrucat viziunea leonardiana este proiectata spre un viitor ipotetic. Dintre cei mai mari umanisti ai timpului Pomponazzi, Marcilio Ficino, Pico della Mirandola
,,exaltau darul profetiei si se daruiau viziunilor catastrofice".
Cat despre Bramante se spune ca se lua la intrecere cu Leonardo si ca ar fi scris ,,profetii" in versuri.
Insa, la Leonardo, asa cum intalnim la alti contemporani ai sai ilustrii, nu intalnim nimic din atitudinea moralizatoare, din prorocirea unei pedepsiri a omenirii, din vizionarismul mistic condimentat cu cabala si teozofie neoplatoniciana. Din aceasta categorie, cel putin saisprezece fragmente, in care Leonardo se manifesta ca un precursor al lui Martin Luther intrucat ironizeaza cu o minunata ireverenta diferite ceremonii religioase. In realitate, aceste ,,profetii" leonardiene sunt niste ghicitori pe care le vroia lumea mondena, adeseori semidocta si superficiala, precum cea de la curtea ducala milaneza, in care Leonardo imbina seriozitatea omului de stiinta cu gustul sau polemic de a persifla pe astrologi, necromanti sau chiromanti, enuntand reprezentari fantastice. Insa, dezlegarea ,,ghicitorii" este data adeseori chiar de titlul reducand la dimensiunea faptelor explicabile prin stiintific. Alteori sunt naive interpretari biblice explicate chiar de legile naturii.
,,Umbla-vor oamenii, dar fara sa se miste, vorbi-vor cu cei ce nu sunt de fata, auzi-vor pe cei ce nu graiesc": visele.
,,Iesi-vor din pamint si, cu inspaimintator vuiet, vor nauci pe cei din jur, si cu suflarea lor, aduce-vor moarte oamenilor si darima-vor orase si cetati": tunurile ascunse in transee, bombardele.
Deci, reprezentari fantastice ale unor realitati observate, explicate sau intuite, care sunt imbracate intr-o enuntare grava, solemna chiar, pentru a crea ceva impresionant si fabulos sau poate, grandios, obtine efectul scontat distractiv, umoristic, contrastand cu explicatia data de ,,dezlegarea" ghicitorii.
In ,,legendele" sau povestirile leonardiene intalnim gustul pentru fabulos si exotic. Aproximativ o suta sunt scurte note din tinuturile Africii sau Asiei despre pasari si animale, precum cameleonul, camila, tigrul, elefantul, crocodilul, iar unele create de inchipuirea poporului ca: unicornul, balaurul, salamandra, pasarea Fenix. La Leonardo fiecare animal sau pasare simbolizeaza un viciu sau o virtute. Legendele au caracter edificator, moralizator specificat de cele mai multe ori chiar de Leonardo in titlu: Invidia, Avaritia, Cruzimea, Prudenta, Marinimia. Acestea se asemanau cu cele de care era plin evul mediu, in occident, puse in circulatie de ,,Bestiarii", iar pe teritoriu romanesc de ,,Fiziolog" sau de ,,Albinusa".
Subiectele legendelor lui Leonardo erau inspirate din trei carti pe care le specificase in insemnarile lasate de el si in care indica ca le avea in biblioteca sa personala precum, ,,Istoria naturala" a lui Pliniu, ,,Acerba" lui Cecco d'Ascoli sau ,,Fiore di virtu" (devenita ,,Albinusa sau Floarea Darurilor" a noastra). Rigurosul om de stiinta a uimit prin faptul ca s-a putut indrepta spre acest sector de pseudo-stiinta medievala, reprezentat de naivele ,,Bestiarii", ,,Volucrarii" sau ,,Lapidarii". Studiate mai amanuntit si mai serios au fost considerate
,,fie insemnari de zoofilie, fie expresii ale unei gandiri filozofico-morale, fie surse de alegorii politice, fie izvoare de inspiratie pentru desenele unor embleme, fie pur si simplu niste istorioare umoristice."
Totusi, este exclusa ipoteza ca Leonardo le considera cunostinte valide de istorie naturala,
,,destinatia lor practica - un fel de retetar pentru alegorii pictorice - este neindoielnica".
Artistii Renasterii n-au renuntat la astfel de alegorii deoarece prin intermediul lor exprimau anumite concepte abstracte si nu se axau pe scopul ingenuu-moralizator. In cazul lui Leonardo
,,gustul constructiei fantastice o ia inaintea scopurilor imediate si practice"
Din acest moment leonardian, ideativ si afectiv, incepe interesul, semnificatia si valoarea literara a acestor legende.
*
*
Multe dintre lucrarile realizate de Leonardo nu au fost finalizate. O comanda mult mai renumita decat ,,Cina cea de taina" a fost sculptura unui cal imens de bronz, intitulat Gran Cavale, pentru care Leonardo a sculptat un cal de lut si a realizat formele pentru turnarea bronzului. Odata turnat in bronz pe acest cal urma sa fie asezata statuia lui Francesco, fondatorul Casei Sforza. Exista ca document propriu desenul care reprezinta schita calului si a piedestralului. Daca ar fi sa dam crezare spuselor celor care au vazut modelul de pamant al calului se presupune ca ar fi fost cel mai frumos monument al Italiei. Insa calul nu a fost finalizat niciodata datorita situatiei tot mai tulburi din Italia care a zadarnicit eforturile lui Leonardo si a pus capat domniei lui Sforza. Cand armatele franceze au atacat Milano, Sforza a confiscat cele saptezeci de tone de bronz destinate sculpturii si le-a folosit pentru confectionarea tunurilor. Calul de lut a fost folosit de invadatorii francezi pentru a exersa tragerea la tinta. Leonardo a fugit la Florenta si acolo a realizat alte planuri precum schimbarea cursului raului Arno, a schitat o impresionanta masina zburatoare si a petrecut cateva luni la curtea lui Cesare Borgia. Tot in acest timp a pictat portretul ce va deveni celebru al unei neveste florentine, Madonna Lisa Gherardini, sotia lui Francesco del Giocondo, posibil cea mai credibila ipoteza a Monei Lisa, Gioconda.
Totusi, Leonardo avea o temere ca va contribui prea putin la canonul cunoasterii umane.
,,Vazand ca nu pot sa-mi aleg un subiect deosebit de folositor sau placut, intrucat oamenii nascuti inaintea mea au luat pentru ei toate temele necesare {scria el candva}, am sa fac la fel ca sarmanul care ajunge ultimul la targ si, neputand sa aleaga ceea ce doreste, trebuie sa se multumeasca cu ceea ce ceilalti au vazut si au respins din cauza valorii prea mici. Am sa-mi incarc bagajele umile cu aceasta marfa dispretuita si neglijata, respinsa de multi cumparatori, si am sa ma duc sa o impart nu in marile orase, ci in satele sarace, primind pretul pentru ceea ce am de oferit."
Codex Atlanticus, folio 393v a.
Privind acum in urma, acest lucru pare ridicol intrucat el nu a fost inhibat de absenta unui subiect de cercetare, nici de propria capacitate intelectuala, dar ambitia si clarviziunea sa erau adesea franate din cauza lipsurilor celor necesare studiului. Dar, cel care i-a cauzat probleme era limbajul despre care la inceputul studiilor sale scria:
,,Posed atat de multe cuvinte in limba mea materna incat ar trebui mai degraba sa ma plang ca nu inteleg lucrurile, decat de lipsa de cuvinte pentru a-mi exprima corespunzator gandurile."
Quaderni, II, 16r.
Leonardo nu a fost niciodata un bun lingvist, iar limba latina nu o stia aproape deloc. In 1487, la varsta de treizeci si cinci de ani s-a apucat si a invatat-o singur. Din acest motiv, Leonardo a devenit primul intelectual al vremii care a utilizat limba materna, totusi, impiedicandu-l in progresul lui de autodidact si in capacitatea de autoexprimare. Italiana clasica ii oferea o sursa bogata de exprimare poetica (cu toate ca el nu a scris niciodata poezii), dar ii lipseau multe cuvinte necesare explicarii experimentelor si a finalizarii concluziilor. Pur si simplu nu existau.
Cu toate ca stia ca uneori trebuie sa se bizuie pe intelepciunea mostenita, respingea ideea de a invata de la maestri din trecut. Totusi, ii citea pe clasici cu hotarare si atentie pe detaliu, insa, aparand iar obstacolul lingvistic. Dintre lucrarile Antichitatii, printre care Aristotel, Platon, Socrate, fusesera traduse in italiana si ii erau accesibile. Pe langa acestea mai erau cateva volume ale maestrilor moderni precum Leon Batista Alberti cu lucrarea ,,De Familia" si Mateo Palmieri cu ,,Della Vita Civile" care fusese scrise si publicate in italiana, dar nu ii erau de folos.
Insusindu-si latina rudimentar ii devin accesibile mai multe lucrari, dar intotdeauna i-a fost greu intrucat nu a stapanit niciodata limba latina si descifrarea ideilor complexe ale autorilor pe care ii citea ii era foarte dificila din cauza traducerii anevoioase a cuvintelor. Insa, a perseverat, incercand sa-si prezinte descoperirile in limba pe care o invatase singur.
Creativitatea a fost intotdeauna un subiect fierbinte care a starnit interesul politicienilor, profesorilor si inteleptilor din lumea larga afirmandu-se chiar ca este extrem de importanta pentru viitoarea noastra prosperitate. Indiferent de forma pe care o imbraca, creativitatea porneste dintr-un singur loc: de la o intrebare.
,,Creativitatea nu tine de ceea ce crede altcineva; tine de ceea ce crezi tu."
Si cine a fost mai creativ decat Leonardo cel care a iubit natura, stiinta, cunoasterea si lucrurile ce unora le pareau neinsemnate?
,,N-ar trebui sa-ti fie greu sa te opresti cateodata si sa privesti petele de pe pereti, cenusa focului, norii, noroiul sau alte locuri asemanatoare in care (...) ai putea gasi idei cu adevarat minunate."
Leonardo, Codex Atlanticus
*
*
Intrucat artistii au propriul punct de vedere si stiind ca nu exista doua puncte de vedere perfect identice, poate cine stie prin ce conjuctura sa fie o asemanare, dar nu exacta, nu vom putea oricat am incerca patrunde in mintea si sufletul unui artist sau chiar al unui om al literelor. De aceea rezum, in incheiere, printr-un alt citat lasat de Paul Klee:
,,Un ochi vede, celalat simte."
Sau invers!
*
*****
BIBLIOGRAFIE:
1. ABC TOT CE TREBUIE SA STII DESPRE LEONARDO DA VINCI, ErcPress / Personalitati;
2. LEONARDO DA VINCI - biografia unui geniu de Michael White, Editura Litera International, Bucuresti, 2010;
3. LEONARDO DA VINCI SCRIERI LITERARE, EDITURA ALBATROS,1976;
4. VIATA SECRETA A MARILOR ARTISTI de Elizabeth Lunday, Editura ART, Bucuresti, 2020;
5. GANDESTE CA UN ARTIST de Will Gompertz, Editura Polirom, Iasi, 2016;
6. Antologia leonardesca, Francesco Flora, Cisalpino, Milano, 1947, p.5;
7. Leonardo da Vinci de Kenneth Clark, Penguin, Londra, 1989, p.43;
8. Leonardo da Vinci de Ovidiu Drimba, Editura Albatros, ed.II, Bucuresti, 1972.
9. Invatati ai lumii de Octav Onicescu, Editura Albatros, Colectia Lyceum, Bucuresti, 1976.
*****
Comentarii
Trimiteți un comentariu