POEZII

*

CUPRINS:

#1 CLEPSIDRA

#2 CLIPA

#3 TRANZIȚIE

#4 NU VREAU...

#5 IMNUL DIMINEȚII

#6 UN FULGER

#7 UN TRANDAFIR

#8 TIMPURILE CLEPSIDREI

#9 VALEA SEMNIFICAȚIILOR

#10 LUMEA

*

#1 CLEPSIDRA

*

Prin sunete stridente Clepsidra a fost trezită.

Tăcea, căci clipele se ascundeau umile în nisip

Şi aşteptau un glas ca să le îndemne

Să depene o scurgere prin vreme.

*

Privesc. Se întunecă afară şi nu e pentru prima oară

Când sticla se înnegreşte de un negru fum,

Acum, acoperind un tainic drum cu dâre de nisip

Furate de un timp hain dintr-o CLEPSIDRĂ uitată într-un gând.

*

#2 CLIPA

*

Luna străvezie prinsă-i în oglinzi.

Gândurile-s noapte. Doar strigoi revin...

Fără şoapte umblă paşii nevăzuți,

Calcă adânc pământul deşi timpu-i scurs.

*

Ştirbele memorii lin se estompează,

Pragul e trecut doar de cin' visează,

Însă cel ce trece Stixul înapoi

Zilele îşi schimbă în eterne nopți pline de puroi.

*

Brațele de aur ale Clipei scurse

Nu mai gângure nici şoapte, nici revolte mute,

Tace pe cărarea Soarelui pierdut

Într-un univers cu făpturi de lut.

*

#3 TRANZIȚIE

*

Priveşte, încă e Soare!

Pe bolta cerească astrul zâmbeşte şiret

În toamna ce galbenă-mi pare,

Arama instalându-se în frunze cochet.

*

În noapte pătrund triştii paşi reci,

Doar ziua fiorul cald mai învie.

E toamnă şi încă mai vreau ca să sper

Că întârzie fluturatul pletelor albe şi reci.

*

#4 NU VREAU...

*

NU VREAU să fiu o frunză

Să bâțâi pe un ram şi clorofila

Pe gălbinare de ciudă să o dau,

Să mă înroşesc de furie

Că vântul rău mă împinge,

Să mă usuc de amărăciune,

Căci, zău, nu prea-mi convine!

Şi... buf... s-a zis cu mine!

*

#5 IMNUL DIMINEȚII

*

În IMNUL DIMINEȚII răzbesc glasuri

Şi triluri de culori natura o incendiază,

Căci după noaptea ce-a trecut molcom

Pe ceasul vieții minutele-şi accelerează paşii.

*

Dar pare că-n această zi se întrevede o luptă,

Între o zi senină şi una mohorâtă,

Parcă îi este teamă cerului să râdă

Şi aşteaptă o ocazie să plângă.

*

#6 UN FULGER

*

Lumina pare dulce şi îngână o melodie,

Şi-şi fâlfâie aripile printr-un cadran solar,

Iar azi se îmbujorează de parcă e pețita,

Întaia oară, de un măreț sultan.

*

UN FULGER în lumină perturbă acalmia

A inimii desprinse de noaptea ce-a fugit,

Căci marele sultan e vremea schimbatoare

Ce doar Şeherezada i-o poate îmblânzi.

*

#7 UN TRANDAFIR

*

Adoarme lumea veche pe umerii tânjalei

Ce-a pus zăbrele graiului uman,

Căci noaptea se întinde peste lumea nouă,

Iar flacăra-i pierdută la un antic Prometeu.

*

Zăbrelele încorsetează lumina dragostei

Uitată-n peştera în care suspină UN TRANDAFIR,

Boboc de foc de floare, ce străpunge bezna minților umane

Plecate într-o zi c-un vânt de miazănoapte.

*

#8 TIMPURILE CLEPSIDREI

*

La poale de munte într-o căbănuță un prunc s-a născut şi a gângurit.

Primăvara i-a zâmbit sfioasă şi-ntr-o clipă parcă paşii şi-a pornit.

O clepsidră-şi scurge sfertul de nisip într-o linişte ce trupul biped s-a trezit.

Pruncul ce acum merge încetinel copil s-a privit în oglinda-n care viața i-a zâmbit

Şi cum sunt copii veşnic curioşi a pornit pe munte spre culme să suie.

Suişul e greu, el e mititel, însă sprintenel şi urcă încet muntele semeț

Ce îi scoate-n cale pietre şi noroaie, ploaie care vine şi pleacă vioaie.

Soarele îşi face în scena intrarea, păsările cântă, totul înverzeşte,

Greul pare totuşi că încetineşte şi copilului vântul ce adie

Pletele de tânăr tandru şi tăcut i le mângâie.

Din clepsidră încet nisipul se scurge şi pare că alt sfert de nisip pe sticlă depune.

Soarele mai tare pare să încălzească, hainele în Vară şi le leapădă,

Majoratul vieții tocmai îl serbează când totul în jur începe să se coacă,

Iară roadele devin bune de cules, căci Toamna îşi spune propriul ei refren

Celui ce pe tâmple fire argintii se ivesc timide şi hazlii.

Tânărul ce-n urmă cu câteva clipe muntele sfida pare că acum

Frunzele pe care paşii el şi-i trece i-a adus ca zestre a doua tinerețe.

Clepsidra işi scurge alt sfert de nisip, peste cele două, altul l-a întregit.

Urcă în continuare muntele spre vârf, timpul nu-l aşteaptă, pare că-l goneşte,

Frigul îl încolțeşte, şalele îl doare şi acum bastonul sprijin îi apare.

Un Bătrân spre vârf suie în continuare, căci se pare că este aproape.

Când ajunge în vârf cineva îl strigă.

Capul îl intoarce, pare o Copiliță.

-Cine eşti Copilă?, Bătrânul o întreabă.

-Bunule, nu mă recunoşti? Sunt Copilăria care ai lăsat-o, colo jos la poale, ca sa urci pe munte.

Lacrimile timide încep ca să curgă în ochii bătrâni parcă sunt o rugă,

Parcă înapoi timpu' ar vrea să-l dea. Caută batista şi-i şterge cu ea.

Când deschide ochii vede o Femeie, tânără, frumoasă, zâmbindu-i sfioasă.

Tinerețea-i pare tare grațioasă.

-Cine eşti, Tânără Domniță? Te-am văzut cumva poate altundeva?

-M-ai văzut, Bătrâne, când treceai prin Vară, dar erai grabit şi nu te-ai oprit

doar o clipă-n treacăt abia mi-ai zâmbit.

Bătrânul o priveşte şi din ochi îi curg două lacrimi mari, grele nestemate,

ce batista-n grabă pare să le şteargă.

Când deschide ochii vede o femeie ca un fruct prea copt,

gata de pe creangă pe sol ca să cadă,

cu argint în plete parcă să-l îmbete ce-a de-A Doua Tinerețe.

-Cine sunteți, Doamnă?, întrebă Bătrânul, pentru a treia oară,

cameleonica ființă ce-l nedumereşte şi simțurile i le răvăşeşte.

-Ți-aş fi fost Soție dacă mă zăreai şi-n urcarea-ți grea

o clipă găseai ca să te opreşti şi să mă priveşti.

Alte două lacrimi, alte nestemate, Bătrânul le şterge,

ochii şi-i deschide, dar ce îi apare ca înfățişare?

Doamne, ce Aratăre? Ce Bătrână pare!

Toată numa-n negru, rea înfățişare, pare numai jale. Bătrânețea, oare?

-Cine eşti, Bătrâno? Ce te porți în negru?

Ai cumva necazuri? Dar de ce ai coasă?

Toamna a trecut, recolta s-a dus, treierat a fost,

Dumneata, Bătrâno, unde ai umblat de în Toamnă nu ai secerat?

-Erai prea grăbit şi cum te-ai pripit ca să urci spre vârf

Ai uitat de ploi şi chiar de nevoi, ai uitat că secera nu are anotimp

şi ca să trăieşti nu ai găsit timp, chiar te-ai avântat

ca un şoim spre culmi ca să cucereşti timpul infinit,

însă ai glumit, căci clepsidra-ntreg nisipul tocmai l-a întregit

şi acuma timpul ce s-a scurs aduce încă un treierat celui ce apune.

În fiecare şarpe văd un Quetzalcöatl

Şi-i caut penele în disperare,

Înțelepciunea ce-n Bătrânul de demult se ascunde,

În Zeul ce întrebat de Moarte singurătatea fâlfâie nerăbdătoare.

*

#9 VALEA SEMNIFICAȚIILOR

*

Fanfaronadă din nisipul pur - două cuvinte

Ce rătăcesc printr-o clepsidră a gândului

Unde se scurge lent cu vocea vântului

Ce rupe vraja la sfârşitul primăverii timpului.

*

Un purpuriu pierdut pe sticla visurilor

Înfiorate de tremurul zămislirii cuvântului

Ce pentru oameni rătăceşte azi

În VALEA DE SEMNIFICAȚII a minților din ceas.

*

#10 LUMEA

*

Ieri trăiam într-o lume,

Azi în altă lume respir,

Ieri aveam alte gânduri,

Astăzi alte visuri aspir...

*

Mimez neînțeleasă şi mută

Viața precum anticul Sfinx

Pe scena pe care actorul are ca repertoriu

Monotonia gonită de uşuratica tragedie.

*

Cred unii că sunt scriitori, culegători de vise din stele,

Că pe foi aştern cu penelul poezii şi poveşti,

Însa cea care destinele scrie e glumeața, satirica şi tragica Viață

Nepăsătoare la bucuriile şi supărările omeneşti.

Dar este întotdeauna reală?

*

De ce mersul să ni-l grăbim,

Căci orice călătorie are un final

Şi azi dacă încă trăim să nu ne sfiim

De târâş, de paşit, de zburat.

*

Bucureşti, România, Europa.

All Rights Reserved!