CAZUL MAGICIANULUI DISPARUT, DIN CULISELE EVENIMENTELOR BIZARE DIN TRECUT. UN PUMN DE MAGIE IMPLETIT CU ,,O MIE SI UNA DE NOPTI, PESCARUL SI DUHUL"

*****

MOTTO:

,,Daca ai auzit chemarea Orientului, nu vei auzi nimic altceva."

Rudyard Kipling

CAZUL MAGICIANULUI DISPARUT, DIN CULISELE EVENIMENTELOR BIZARE DIN TRECUT.

UN PUMN DE MAGIE IMPLETIT CU ,,O MIE SI UNA DE NOPTI, PESCARUL SI DUHUL"

SCURTA ISTORIE MAGICA

Dintotdeauna a fost practicata arta de a produce fenomene neobisnuite, contradictorii legilor naturii. Inca din preistorie exista dovezi ca numeroase statuete atesta existenta vrajitorilor si a magicienilor. In cele mai vechi texte se gasesc descrieri ale unor adevarate tururi de iluzionism, unele dintre ele fiind practicate si astazi. In Biblie gasim in Exodul, Cap. VII, 10,11,12 descrisa lupta dintre magicienii faraonului impotriva miracolelor lui Moise. Chiar in zilele noastre anumiti ,,fachiri" executa turul toiagului transformat in sarpe.

Inca din antichitatea greaca si romana profesionistii ambulanti ai iluzionismului erau bine cunoscuti datorita jocurilor lor de gobleuri care erau cele mai raspandite. Spre anul 200 al erei noastre retorul grec Alciphron descrie, intr-o scrisoare, un spectacol prezentat de un manipulator de gobleuri.

,,Romanii ii numeau Praestigiatores (din latinescul praestigium: miracol) pe iluzionistii profesionisti; cei care manuiau jocurile de gobleuri erau numiti acetabulari, nume derivat din acetabulum, cescuta destinata pastrarii condimentelor."

In secolele care urmeaza este o perioada lipsita de documente, insa jocurile de gobleuri si alte tururi clasice faceau parte din ,,intermediile" pe care le prezentau menestrelii si truverii din Evul Mediu. Aceste afirmatii se regasesc in celebrul tablou al lui Hieronymus Bosch, precum si in gravurile din secolul al XV-lea. Din aceste timpuri ne-au ramas nume de scamatori celebri precum Maitre Gonin care-si facuse popularitate in Franta incat numele sau citat de La Fontaine ramane sinonim cu cel de scamator.

,,In a sa ,,Istorie macaronica a lui Merlin Cocaie", care va servi ca model lui Rabelais, Teofilo Folengo aminteste de un faimos manipulator de gobleuri pe nume Boccal de Bergamasc."

Documentele existente si marturiile destul de superficiale ale unor martori oculari nu ne permit sa intelegem tehnicile utilizate de scamatori. Incepand cu secolul al XVII-lea cand apar primele tratate de iluzionism avem detalii mai precise asupra metodelor utilizate de iluzionistii profesionisti si amatori.

Totusi se presupune ca tehnicile iluzionismului n-au evoluat prea mult in secolele trecute. Valoarea marturiilor ramase depinde de valoarea observatorului: un iluzionist profesionist reveleaza cu precizie ceea ce un observator obisnuit nu s-ar fi gandit sa noteze.

,,Pana la sfarsitul secolului al XVII-lea, iluzionistii operau in aer liber, nefacand adesea decat cateva tururi pentru a atrage publicul si a-i vinde cateva marfuri de camelota."

Insa adevaratele spectacole date de artisti specializati in arta iluzionismului sunt semnalate abia incepand din secolul al XVIII-lea. In aceasta perioada are loc episodul care se va desfasura intr-o noapte de ianuarie din 1749 despre care voi povesti in randurile care urmeaza.

STRANIU, DAR ADEVARAT...

In 1749, intr-o noapte de ianuarie, londonezilor li se promitea spectacolul vietii - un prestidigitator uimitor va realiza cele mai fantastice fapte... pentru cei ce vor dori sa deguste in New Theatre UN PUMN DE MAGIE. Asa ca in acea noapte s-au inghesuit multi curiosi.

CAZUL MAGICIANULUI DISPARUT

CIUDATUL CAZ, DAR ADEVARAT

Oamenii care au citit reclama din ziarele londoneze prezentau urme de suspiciune. Totusi, in numar foarte mare, s-au hotarat sa dea curs acestei uimitoare reclame mergand la teatru pentru a vedea pe viu ceea ce promitea a fi spectacolul vietii. Anuntul din ziar din acea zi de ianuarie din 1749 promitea ca la New Theatre din Haymarket, lunea viitoare, in data de 16, o sa fie vazuta o persoana care realizeaza cele mai uimitoare lucruri:

In primul rand, el ia un baston obisnuit de la oricare spectator din sala cu care va canta muzica fiecarui instrument existent folosit cu o perfectiune surprinzatoare.

In al doilea rand, prezinta o sticla obisnuita care poate fi examinata de oricare dintre spectatori. Apoi, aceasta sticla este asezata pe o masa in mijlocul scenei si el intra in ea in fata tuturor spectatorilor si dinauntrul ei le va canta. In timpul cat va sta in sticla orice persoana este invitata sa ia sticla in maini si sa vada clar ca este o sticla obisnuita de taverna.

In secolul al XVIII-lea stocul de prestigiu erau reclamele flamboaiante si afirmatiile bombastice, asa ca trebuia foarte mare atentie asupra celor citite. Mai exact, sa citesti printre randuri pentru a afla adevarul. Se specula credulitatea oamenilor. Imaginati-va un om viu care intra intr-o sticla obisnuita. Ceva nemaiintalnit! O astfel de priveliste nu merita ratata. Cand au auzit oamenii ca exista un astfel de om diferit de ei curiozitatea le-a fost starnita. La fel si credulitatea, dorinta de a fi diferit de ceilalti si, fie-mi iertata parerea, reintoarcerea adultului in lumea minunata a basmului, a celor ,,O Mie si Una de Nopti, Pescarul si Duhul". De ce ,,O Mie si Una de Nopti"? Pentru ca in ele se regaseste inscrisa magia Orientului.

,,Si ce este magia? Magia este o cauzalitate aparte. Este presupunerea ca, pe linga relatiile cauzale pe care le cunoastem, exista si alte relatii cauzale. Aceste relatii cauzale pot sa se datoreze unor accidente, unui inel, unei lampi. Frecam un inel, atingem o lampa si apare duhul inelului sau al lampii. Acest duh sau spiridusul este un sclav care, in plus, este omnipotent, atotputernic, si care isi va alatura si vointa noastra, iar acest lucru se poate intampla in orice moment.

Vreau sa amintesc (Borges, ,,Cartile si Noaptea", conferinta ,,O Mie si Una de Nopti") acea fabula, pe care dumneavoastra o cunoasteti, despre istoria pescarului - care spus in gluma si mai pe romaneste i s-a urat ca in acea zi sa aibe ,,fir intins" - si a spiridusului (duhul). Este vorba de un pescar care avea patru fii si era sarac. In fiecare dimineata se apropia de tarmul unei mari si isi intindea plasa. Deja cuvintele ,,unei mari" sunt cuvinte magice, deoarece ne situeaza intr-o geografie nedefinita. Pescarul nu se apropie de ,,mare", el se apropie de ,,o mare" si acolo isi arunca plasa. Intr-o dimineata el arunca plasa si o scoate de trei ori: scoate un animal mort, scoate oale de lut sparte, scoate, in fine, obiecte inutile. Apoi, o arunca a patra oara (de fiecare data recitand un poem) si plasa era grea. El spera sa fie plina cu peste, dar ceea ce scoate era un ulcior de arama galbena. Si acest ulcior era sigilat cu sigiliul lui Soliman (Solomon). Deschise ulciorul si din el tasni un fum gros. El se gandi ca ar putea sa vanda ulciorul mesterilor de sfesnice. Dar fumul se ridica pana la cer, pe urma, condensandu-se, lua forma unui spiridus.

Ce sint acesti spiridusi? Ei apartin unei creaturi preadamite (anterior lui Adam), inferiori oamenilor, dar care puteau deveni gigantici. Potrivit musulmanilor, acestia se aflau in tot spatiul (deci sala in care ne aflam acum poate sa fie plina de spiridusi, atata doar ca sint invizibili si impalpabili). Atunci, spiridusul, care a fost atita vreme prizonierul ulciorului, spune: ,,Laudati sa fie Dumnezeu si Solomon (Soliman) apostolul sau". Iar pescarul ii spuse: ,,Pentru ce vorbesti de Solomon? Solomon a murit de mult". Si mai spuse ca acum apostol era Mahoma si-l intreba de ce era inchis in ulcior. Celalalt ii raspunse ca el a fost unul dintre chinezii care s-au rasculat contra lui Soliman, ca Soliman l-a inchis in vas, caruia i-a pus sigiliu pentru a nu-l putea deschide si l-a aruncat in fundul acelei mari. Spiridusul si-a povestit istoria, ceea ce este o foarte caracteristica trasatura a cartii ,,O mie si una de nopti". Ne aflam intr-o lume fantastica, dar aceasta lume este, fara indoiala, alcatuita din imagini asemanatoare vietii omului. Asadar, trecusera de atunci patru sute de ani si spiridusul ii spuse pescarului: ,,Celui care ma va elibera ii voi da tot aurul din lume", dar nu se intimpla nimic. Apoi spune: ,,Pe cel care imi va da libertatea eu il voi invata cintecele pasarilor". Dar iarasi nu s-a intimplat nimic si, asa, el a continuat sa multiplice promisiunile. Promite ca pe omul ce-l va elibera il va transforma aproape intr-un zeu. Dupa care, neprimind nici un raspuns, intr-un moment de iritare spune: ,,Ei bine, atunci pe cel care-mi va reda libertatea il voi omori; si trebuie sa indeplinesc juramintul; asa ca pregateste-te sa mori, oh, binefacatorul meu"... Pescarul, ingrozit, il roaga pe spiridus sa nu-l omoare, dupa care, prefacindu-se a nu crede aceasta istorie, ii spuse: ,,Bine, dar tot ce mi-ai povestit nu este adevarat; cum ai putut tu, care atingi cerul cu capul si pamintul cu picioarele, care esti atit de mare, atit de gigantic, sa stai prizonier in acest mic vas de arama?" Atunci, celalalt ii spuse: ,,Omule necredincios, ai sa vezi". Se micsoreaza, intra in vas si atunci, deodata, pescarul il inchide, dupa care incepe sa-l ameninte...

Istoria continua, si vine un moment in care protagonistul nu mai este pescarul, ci un rege, regele insulelor Negre, si totul se stinge apoi in finalul povestirii. Este ceva tragic pentru ,,O mie si una de nopti". In legatura cu aceasta poveste, noi ne putem gindi la acele sipete chinezesti aflate inlauntrul celuilalt sau la papusile rusesti care, de asemenea, se afla una inlauntrul celeilalte."

Deci, ,,O Mie si Una de Nopti" sunt povesti inlauntrul altor povesti in care resimtim un efect curios, de infinit, ceva care produce un fel de vertij, lucru ce a fost imitat mai tarziu de alti scriitori precum Miguel de Cervantes Saavedra in ,,Peripetiile ingeniosului hidalgo Don Quijote de la Mancha", Lewis Carol in ,,Alice in Tara Minunilor" si in romanul ,,Sylvie si Bruno", in care se regasesc visuri inlauntrul altor visuri ce se ramifica si se multiplica, o alta caracteristica a cartii ,,O Mie si Una de Nopti".

Titlul ,,O Mie si Una de Nopti" este dupa Borges ,,unul din titlurile cele mai frumoase din lume" prezentata in versiunea lui Burton in 17 volume. Dar, ceea ce tine sa evidentieze Borges referitor la acest titlu sunt urmatoarele cuvinte:

,,Eu nu cred ca frumusetea acestui titlu rezida in faptul ca pentru noi cuvantul ,,O mie" este sinonim cu infinitul. Spunind ,,O mie de nopti", e ca si cum ai spune infinite nopti; dar spunind ,,o mie si una de nopti" inseamna a adauga o zi la aceasta infinitate, iar in legatura cu aceasta exista o expresie englezeasca foarte curioasa. Adeseori, in loc sa se spuna ,,pentru totdeauna", "for ever", se spune "for ever and a day", ,,pentru totdeauna si inca o zi". Se adauga ,,o zi" la cuvintul ,,totdeauna". Iar acest lucru ne aminteste de o epigrama - mai mult trista - a lui Heine, care spune unei femei" ,,Te voi iubi etern si chiar dupa aceea". Este, in fond, aceeasi idee, ideea de a adauga ceva infinitului. Cred ca ideea de infinit este o idee consubstantiala celei de ,,O mie si una de nopti"."

Revenind la povestea noptii de ianuarie din 1749, ceea ce pe acei oameni i-a facut sa mearga in numar foarte mare la acest spectacol a fost reclama care i s-a facut acestui uimitor om care isi etalase faptele fantastice in fata capetelor incoronate ale Africii, Asiei si Europei. Asa ca, au decis ca trebuie sa fie martori la acest spectacol unic pentru ei.

In seara zilei de 16 ianuarie 1749 in fata la New Theatre s-a adunat o multime mare de oameni curiosi si entuziasmati care au platit bucurosi taxele de intrare la casa de bilete. Cele mai scumpe locuri erau la pretul de sapte silingi si sase pence (37 1/2 p.), dar chiar si cele mai ieftine la doi silingi (10 p.) reprezentau o multime de bani pentru cei care doreau sa vizioneze acest spectacol special. Ei considerau ca ar merita acesti bani ca sa vezi privelistea vietii - un barbat care intra intr-o sticla de vin goala!

Pana la ora sase toata lumea isi ocupase locurile in teatru. La sase si jumatate cand cortina trebuia sa se ridice constatara ca nu se intampla nimic. O jumatate de ora mai tarziu, spectatorii incepeau sa se nelinisteasca. Doreau sa vada acest truc magic care contra cost le fusese promis, insa, deocamdata, nimic nu se zarea. Nerabdatori au inceput sa urle si sa huiduie si sa bata din picioare de enervare. Cand cortina s-a ridicat usor s-a auzit o mare de urale care s-a stins imediat cand si-au dat seama ca silueta agitata de pe scena era directorul teatrului si nu persoana asteptata. El a ridicat mana pentru a se face liniste, a tusit si le-a spus ca ii pare rau, dar magicianul nu a sosit, insa daca nu apare, toti banii pe care i-au platit pentru intrare le vor fi returnati. Numai ca oamenii nu vroiau banii, ci spectacolul promis.

SICANE DIN SALA SI GLUME PRACTICE

Un barbat din sala s-a oferit sa plateasca dublu daca magicianul intra intr-o halba, nu intr-o sticla goala de un litru. Au urmat rasetele celor din sala si comentarii similare, iar directorul teatrului a coborat de pe scena urmat de strigate si batai din picioare. Cineva a aruncat o lumanare pe scena si a dat foc draperiilor. Panica a izbucnit in teatru in timp ce flacarile urcau pe draperii, iar oamenii se imbulzeau sa iasa afara din teatru si sa se indeparteze de pericol. Cand publicul si-a dat seama ca au fost victimele unei farse, confuzia si teama s-au transformat in furie. Au inceput sa rupa scaune, sa distruga peisajul si totul in Haymarket a devenit un foc de tabara din ce in ce mai mare care ardea in mijlocul strazii.

Directorul teatrului a chemat gardienii sa imprastie multimea, iar cand confuzia a fost atenuata, oamenii au inceput sa se intrebe cine a fost responsabil pentru reclama din ziar. Mai tarziu, s-a crezut ca gluma practica fusese opera Ducelui de Montague si a lui Samuel Foote, care pentru a castiga un pariu au aranjat acel fiasco. Insa nici pana in ziua de astazi nu s-a aflat adevarul daca acesti doi domni sunt autorii aventurii prestidigitatorului de sticle. Oamenii care au platit taxele de intrare la casele de bilete nu stiau ca urmau sa fie victimele unei farse teatrale neelucidate.

*

BIBLIOGRAFIE:

1. LOOK AND LEARN, No.681, 1st February 1975;

2. Cum puteti deveni iluzionist de A.Iozefini, Editura E. V. & A., Bucuresti, 1991;

3. Psihanaliza basmelor de Bruno Bettelheim, Editura Univers Publishing House, 2017, Bucuresti, trad. de Teodor Fleseru;

4. Cartile si Noaptea" de Jorge Luis Borges, Editura Junimea, Iasi, 1988.

*****